Acasă Radauti Bărbat arestat preventiv după ce și-ar fi amenințat cu moartea cumnata și...

Bărbat arestat preventiv după ce și-ar fi amenințat cu moartea cumnata și a încălcat în mod repetat ordinul de protecție

Un bărbat din Horodnic de Sus aflat în stare de recidivă a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce procurorii din Rădăuți au stabilit că ar fi încălcat în mod repetat măsurile impuse printr-un ordin de protecție și ar fi adresat amenințări cu moartea cumnatei sale care locuiește în apropiere.

Potrivit unui comunicat transmis marți de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, procurorul de caz a dispus, la data de 3 noiembrie 2026, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, în formă continuată, și amenințare.

Anchetatorii au reținut că, în data de 30 octombrie 2026, bărbatul ar fi încălcat în mod repetat obligațiile stabilite prin ordinul de protecție emis de instanță și ar fi proferat amenințări cu moartea la adresa cumnatei sale.

În aceeași zi, Judecătoria Rădăuți a admis solicitarea formulată de procuror și a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Procurorii precizează că investigațiile continuă pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele și pentru stabilirea răspunderii penale.