Intră acum și în grupul de
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că investițiile din municipiul Suceava au de suferit în condițiile în care pentru atragerea de fonduri pe proiecte cu finanțare europeană este întârziată, iar municipiul Suceava are proiectele pregătite pentru a fi puse în aplicare.
Municipiul Suceava are alocată suma de 30 de milioane de euro prin POR 2014-2020 pentru mai multe proiecte care urmează să fie implementare, cel mai important fiind cel de achiziționare a autobuzelor electrice.
„Dacă facem un bilanț, lucrurile sunt întârziate și prin prisma proiectelor europene. Îmi doresc să putem impulsiona lucrurile de acolo”, a spus Lungu.
El a declarat că speră să-i convingă pe cei de la guvernare ca termenul de depunere a cererilor de finanțare să fie redus de la sfârșitul anului 2018 la mijlocul anului viitor.
„Primăria Suceava are pregătite toate proiectele, au fost depuse la timp, sunt aprobate de ADRNE sunt trimise la AM POR și sper să primim lumină verde și de acolo.Noi suntem pregătiți să implementăm aceste proiecte”, a spus primarul.
El a arătat că din păcate celelalte orașe nu prea sunt pregătite și că doar Suceava și Bacău sunt avansate în ceea ce privește aceste proiecte.