Intră acum și în grupul de
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo valabilă de sâmbătă dimineața până duminică seara ce vizează precipitații mixte în vestul, nordul și centrul țării, predominant ninsori la munte și strat de zăpadă consistent la altitudini mari, dar și intensificări ale vântului.
Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat, treptat aria precipitațiilor va cuprinde toate regiunile. În vestul, nordul și centrul țării, pe parcursul zilei de sâmbătă (9 decembrie), vor fi precipitații la început sub formă de ploaie, apoi mixte, iar din noaptea de sâmbătă spre duminică (9/10 decembrie), mai ales sub formă de ninsoare. La munte vor predomina ninsorile. Izolat vor fi condiții de polei.
Cantitățile de precipitații vor depăși pe arii restrânse 15 l/mp, cu precădere în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali și vestul Carpaților Meridionali, unde se va depune strat consistent de zăpadă.