Rabinul șef al Comunităților Evreilor din România, Rafael Shaffer, a salutat mutarea Ambasadei SUA la Ierusalim: Furtuna va trece, lumea se va obișnui, iar Ambasada va rămâne în pace la Ierusalim

Rabinul şef al Comunităţilor Evreilor din România, Rafael Shaffer, a salutat, joi seara, la Suceava, decizia Statelor Unite de a muta sediul Ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim, apreciind  că furtuna va trece.

Prezent la serbarea Hanuka de la Sinagoga Gah din Suceava, rabinul șef Rafael Shaffer a spus că a observat că în cântecele intepretate a fost amintit Ierusalimul.

„Am observat asta şi la Bacău, în patru cântece la rând, a fost amintit Ierusalimul, pentru că memoria Ierusalimului este vie, este cu noi, mai ales în zilele acestea, când preşedintele Statelor Unite ale Americii a luat decizia curajoasă de a muta Ambasada SUA la Ierusalim şi ne bucurăm cu toţii. Sperăm că furtuna va trece, lumea se va obişnui și Ambasada va rămâne în pace la Ierusalim”, a spus Rafael Shaffer.

Președintele american Donald Trump a anunțat că Statele Unite recunosc Ierusalimul drept capitală a statului Israel și că va muta acolo ambasada SUA.

Anunțul lui Donald Trump a creat un val de proteste, iar țări din UE,  Rusia şi lumea arabă au condamnat la unison decizia ca fiind iresponsabilă şi dăunătoare procesului de pace. Proteste violente au izbucnit în oraşele palestiniene, iar gruparea islamistă Hamas a făcut apel la o nouă Intifada.(T.B.)

loading...