Fotbal : CFR pregateste o mutare soc: Mircea Lucescu – Sabau!

 Bucuria lui Maurizio Trombetta va fi de scurta durata. Ipoteza conform careia italianul nu ar fi nimic mai mult decât un simplu interimar capata contur. Pe de o parte, oficialii CFR-ului negociaza cu Oleg Protasov, dar în paralel, poarta discutii si cu Ioan Ovidiu Sabau si chiar cu Mircea Lucescu.

Potrivit cotidianului Ziua de Cluj, Iulius Muresan si Arpad Paszkany s-au întâlnit marti cu antrenorul Gloriei Bistrita, oferindu-i pozitia de principal al gruparii din Gruia. „Motul” este un prieten apropiat al finantatorului din Gruia, însa discutia nu a avut doar caracter amical, au confirmat surse apropiate conducerii clubului.

Sefii CFR-ului i-ar fi propus lui Sabau sa preia echipa, iar pentru a-l convinge sa accepte negociaza si cu Mircea Lucescu, antrenorul lui Sahtior Donetk. Cei doi ar urma sa faca echipa la conducerea campioanei: Lucescu, în calitate de manager general, iar Sabau, ca antrenor principal. Cel mai probabil, mutarea ar urma sa se concretizeze abia în iarna. Daca va accepta, Sabau si-ar putea rascumpara „greseala” din 2006, când a refuzat propunerea lui Paszkany de a prelua echipa, imediat dupa plecarea lui Dorinel Munteanu.

Evident, Muresan si Pazskany sunt la mâna ucrainenilor de la Sahtior. „Minerii” din Donetk au avut un început de campionat sub asteptari, motiv pentru care se speculeaza deja ca patronul Rinat Ahmetov ar purta discutii cu mai multi antrenori din top, printre care si Carlo Ancelotti. Coincidenta sau nu, un alt tehnician vizat ar fi chiar Oleg Protasov. În cazul în care fostul antrenor al Stelei va accepta functia, Il Luce ar urma sa aiba drum liber spre CFR, mai ales ca principalul contracandidat al echipei Lucescu-Sabau ar iesi astfel din calcule.

În acelasi timp, Iulius Muresan si Arpad Paszkany negociaza cu Protasov. Potrivit Gazetei Sporturilor, de marti se afla la Atena o delegatie oficiala a ardelenilor, compusa din directorul de marketing al clubului, Antonio Antoniou, si directorul executiv Razvan Zanfir. Paszkany i-a oferit ucraineanului 600.000 de euro pe an, cu obiectiv eventul. Protasov cere suma de un milion de euro.