PNL si-a desemnat 13 din cei 14 candidati pentru cele zece colegii uninominale


Intră acum și în grupul de

Directorul de campanie al organizatiei judetene a PNL, Valica Gorea, a declarat într-o conferinta de presa ca liberalii suceveni si-au desemnat 13 din cei 14 candidati din cele zece colegii uninominale pentru Camera Deputatilor si patru pentru Senat, singurul candidat care nu a fost înca stabilit fiind cel din circumscriptia Suceava pentru Camera Deputatilor. Valica Gorea a aratat ca PNL Suceava si-a propus sa obtina 19 la suta din voturi în circumscriptia judeteana, la alegerile parlamentare din toamna. „Trebuie sa lucram ca un ceasornic. Sa abordam campania electorala cu convingere si vointa de învingator”, a afirmat Valica Gorea.

La alegerile parlamentare din 30 noiembrie, actualul deputat PNL de Suceava, Mihai Sandu Capra, va candida pentru Senat în colegiul Vatra Dornei-Gura Humorului, iar actualul senator de Suceava, Tiberiu Prodan în colegiul pentru Senat din zona Siret-Radauti. Pentru Senat mai candideaza în colegiul Suceava, prorectorul Universitatii „Stefan cel Mare” din Suceava, prof. univ. dr. Aurel Burciu, iar în colegiul Falticeni, fostul primar Gheorghe Cornia. Pentru Camera Deputatilor candideaza în colegiul Vatra Dornei, omul de afaceri Cezar Ioja,  în colegiul Câmpulung Moldovenesc, omul de afaceri sucevean Philip Rozopol, în colegiul Suceava Vest, Doru Guliciuc, în colegiul Siret, directorul ARR Suceava, Iulian Anghelus, în Falticeni Est, Dan Fârtescu, în Falticeni Vest, Gheorghe Aldea, în Radauti, Gheorghe Coroama, în Suceava Est, Brândusel Nichitean, iar în Radauti Est, Dumitru Irimescu.


Intră acum și în grupul de