Prefectul județului Suceava, Bogdan Păstrăv, a transmis sâmbătă un mesaj de mulțumire pompierilor militari și tuturor structurilor care au intervenit la incendiul izbucnit vineri la acoperișul unui bloc de locuințe din municipiul Suceava. Aprecierea este formulată în numele Instituției Prefectului și al sucevenilor.

Păstrăv a subliniat că intervenția promptă și coordonată a pompierilor a împiedicat propagarea flăcărilor către apartamentele de la etajul IV și către acoperișurile și mansardele blocurilor învecinate, într-o situație în care riscul de extindere era foarte mare. Prin rapiditatea acțiunii au fost protejate atât locuințele din bloc, cât și imobilele din vecinătate.
Prefectul a evidențiat și mobilizarea oamenilor. La intervenție nu au participat doar pompierii din turele de serviciu sau cei chemați pentru completarea efectivelor, ci și militari care se aflau în timpul liber sau chiar în concediu și care au venit de acasă pentru a-și sprijini colegii și pe cei afectați. Echipajele au rămas la fața locului până târziu în noapte, continuând misiunea și monitorizând zona până la înlăturarea riscului pentru cetățeni și pentru imobilele din apropiere.
Mulțumiri au fost adresate și pompierilor voluntari din serviciile pentru situații de urgență Adâncata, Bosanci, Salcea și Șcheia, precum și militarilor de la ISU Botoșani, care au venit cu autospeciale de lucru la înălțime. Prefectul i-a nominalizat, de asemenea, pe cei de la Serviciul de Ambulanță Județean Suceava, Poliție, Jandarmerie, Poliția Locală și pe toate celelalte structuri și persoane implicate.
„Sunt oameni care, atunci când ceilalți sunt în pericol, aleg să meargă spre pericol pentru a-i proteja”, a transmis Bogdan Păstrăv, vorbind despre profesionalismul și devotamentul pompierilor suceveni. El a încheiat cu un mesaj de respect și recunoștință pentru toți cei care au contribuit la protejarea vieții și bunurilor sucevenilor.





