Material lemnos în valoare de peste 100.000 lei, confiscat de la o firmă din Pojorâta


Intră acum și în grupul de

Polițiștii suceveni și specialiștii Gărzii Forestiere au confiscat de la o firmă din Pojorâta material lemnos în valoare de peste 100.000 lei, în urma unei acțiuni de control.

Potrivit IPJ Suceava, polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava în cooperare cu specialiștii Gărzii Forestiere Suceava au efectuat, în perioada 25-30 ianuarie a.c.,un control la o societate comercială din comuna Pojorâta, administrată de un localnic de 31 de ani, pe linia respectării prevederilor legale privind achiziţia, debitarea şi comercializarea materialelor lemnoase.

Astfel, în urma acțiunii de control s-a stabilit că în perioada 01.08.2017-25.01.2018 societatea a livrat cantitatea totală de 217,01 m.c. material lemnos (182,99 m.c. cherestea de esență răşinoase şi 34,02 m.c. lemn rotund de esență răşinoase pentru construcţii), fără provenienţă legală.

De asemenea, respectiva societate a încălcat prevederile legislaţiei silvice în vigoare în ceea ce priveşte înregistrarea avizelor de însoţire a materialului lemnos, verificarea acestora în aplicaţia informatizată, precum şi a modului de raportare a datelor în aplicaţia „SUMAL”.

„În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională a societăţii, prin aplicarea a 4 sancţiuni în cuantum de 15.000 lei, pentru încălcarea prevederilor  Legii nr.171/2010, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea valorică a cantităţii de 217,01 m.c. material lemnos, în valoare de 103.708 lei”, a precizat Poliția Județeană Suceava.

 


Intră acum și în grupul de