Doar Iasiul bate Suceava, la sporul natural


Intră acum și în grupul de

Sporul natural pozitiv din Suceava se mentine si în 2008 la un nivel ridicat, doar judetul Iasi înregistrând un spor pozitiv peste cel sucevean. Conform analizelor Institutului National de Statistica, în prima jumatate a acestui an, în judet s-au nascut 4.127 de copii si s-au înregistrat 3.753 de decese. Din aceste cifre rezulta ca la fiecare 1.000 de locuitori s-au înregistrat 11,7 nasteri si 10,6 decese, sporul natural pozitiv fiind de 1,1 persoane la mia de locuitori.

În primul semestru al acestui an, doar în sapte judete din tara numarul nou nascutilor l-a depasit pe cel al decedatilor, în rest înregistrându-se spor natural negativ. Sporul pozitiv se mentine identic cu cel de anul trecut, însa este mic comparativ cu cel din urma cu câtiva ani. În anul 2000, de exemplu, în Suceava se înregistra un spor natural de 3,2 persoane la mia de locuitori.  

Cei mai multi copii care se nasc în judet sunt sanatosi, mortalitatea infantila fiind de 9,9 decedati la 1.000 de nasteri, media de la nivel national fiind de 11,8 decese la mia de nou-nascuti.

Din aceleasi date statistice reiese ca în mediul urban nasterile sunt în crestere, în timp ce la tara acestea au scazut, fiind depasite de numarul de decese. În orasele din judet se înregistreaza spor natural pozitiv de 2,7 persoane la 1.000 de locuitori, în timp ce în comune sporul negativ este de 0,2 persoane la mia de locuitori. Comparativ cu situatia existenta în mediul rural în alte judete, unde numarul deceselor este dublu sau chiar triplu fata de numarul nasterilor, la noi cifrele nu sunt înca îngrijoratoare.

Statisticile mai arata ca, în primele sase luni ale acestui an, în judet s-au înregistrat 1.599 de casatorii si 661 de divorturi. 


Intră acum și în grupul de