Marian Pana vrea victoria in meciul cu FC Botosani


Intră acum și în grupul de

Marian Pana vrea victoria în meciul cu FC Botosani

La conferinta de presa de la finalul meciului cu Prefab Modelu, antrenorul Marian Pana s-a declarat multumit de rezultatul înregistrat pe tabela de marcaj. Tehnicianul sucevenilor si-a felicitat jucatorii pentru felul în care au reusit sa revina, dupa ce oaspetii au deschis scorul. “Astazi am câstigat cu sansa dar nu este usor sa revii de la 0-1 si 2-2. Lasând problemele de lot la o parte, Nicolau a fost suspendat, Onciu a acuzat o raceala iar Bukvic si Gurita s-au antrenat abia joi, pot spune ca sunt multumit. Cred ca am întâlnit o echipa buna, poate mai buna decât a noastra. Eu vreau sa consideram ca noi suntem o echipa mica dar care îsi doreste sa câstige cât mai multe meciuri.

Victoria de azi este una de moral si obtinuta cu sansa. Este un rezultat foarte important în perspectiva meciului din Cupa României, cu FC Botosani si a celui de sâmbata viitoare cu FC Buftea. La finalul meciului l-am felicitat pe Bukvic si chiar i-am spus în gluma ca nu stiam ca poate sa si dribleze. Si Gurita a facut un meci bun iar reusita lui Homneac a fost deosebita. Pâna la urma este o victorie obtinuta de toata echipa. Personal, cred ca adevarata valoare a Cetatii Suceava se va vedea în retur”, a declarat Marian Pana.

În privinta partidei de miercuri, cu FC Botosani, Marian Pana a spus ca a discutat deja cu jucatorii si le-a explicat importanta acestui meci. “Vom juca la victorie. O înfrângere cu FC Botosani ne poate trage înapoi în timp ce un succes ne va da un elan important. Vreau sa batem pe FC Botosani chiar daca va trebui sa mergem cu sapte oameni la Buftea”, a concluzionat tehnicianul Cetatii Suceava.

De partea cealalta, secundul echipei din Modelu i-a felicitat pe suceveni pentru victorie si si-a manifestat regretul ca echipa sa nu a câstigat niciun punct. “A fost un meci foarte echilibrat pe care l-ar fi putut câstiga oricare dintre cele doua echipe. Pâna la urma s-au impus gazdele iar noua nu ne ramâne decât sa-i felicitam. Speram sa avem prestatii tot mai bune în urmatoarele meciuri iar rezultatele noastre sa fie pe masura investitiilor care se fac la echipa”, a declarat Valeriu Petrescu, antrenorul secund al formatiei Prefab Modelu.


Intră acum și în grupul de