Onofrei : Tiberiu Prodan “si-a tradat colegii”


Intră acum și în grupul de

    Fostul prefect al Sucevei, actualmente prim-vicepresedinte al organizatiei judetene Suceava a PD-L, Orest Onofrei, l-a acuzat pe senatorul liberal Tiberiu Prodan de faptul ca „si-a tradat colegii” atunci când a anuntat ca, din punctul de vedere al majoritatii parlamentarilor PNL, o guvernare viitoare cu PSD „ar fi mult mai confortabila”.

Liderul PD-L a spus într-o conferinta de presa ca „a ramas stupefiat de aceasta afirmatie a fostului presedinte interimar al liberalilor suceveni”. „Cu siguranta domnul Prodan este mai apropiat de PSD. Dar când faci apologia competentei si seriozitatii membrilor PSD, nu faci decât sa confirmi diletantismul si neputinta propriilor membri”, a tinut sa spuna Orest Onofrei, care a fost destul de multa vreme, în perioada 2003-2005, seful de partid al senatorului, la nivelul judetului Suceava.

El i-a transmis (oarecum ironic) senatorului Prodan, rugamintea de ­a încerca sa faca aceste afirmatii în fata membrilor mai vechi ai PNL Suceava, în special a celor cu vârsta, din cadrul organizatiei, si sa vada si care este parerea acestora. „Declaratia lui Tiberiu Prodan este cinica si egoista, pentru ca arata ceea ce stim si noi de mult timp, un interes propriu”, a mai spus fostul prefect al judetului.

Din punctul de vedere al liderului PD-L, senatorul liberal nu face altceva decât sa încerce sa câstige bunavointa PSD, pentru a-si creste sansele de a obtine mandatul de senator în colegiul Radauti. Orest Onofrei a opiniat însa ca PSD Suceava nu are interese deosebite sa câstige în colegiul mentionat,  si cu atât mai mult nu se explica dorinta senatorului PNL de Suceava de a dovedi o apropiere excesiva fata de social-democrati.

­


Intră acum și în grupul de