Șofer băut, depistat de polițiști după ce a produs o tamponare, la Dumbrăveni

Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Dumbrăveni, s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat că s-a urcat băut la volan și a produs o tamponare.

Potrivit IPJ Suceava, miercuri, 11 aprilie a.c., la ora 19.00, o patrulă din cadrul Postului de poliţie Dumbrăveni a constatat faptul că pe DN 29 din localitate s-a produs o tamponare soldată cu pagube materiale.

„Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în timp ce conducea autoutilitara pe DN 29, pe raza comunei Dumbrăveni, un localnic de 47 de ani nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de autoturismul din faţa sa, condus de un tânăr de 19 ani din aceeași localitate, intrând în coliziune față-spate cu acesta”, a precizat Poliția Suceava.

Cei doi șoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru tânărul de 19 ani şi de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul de 47 de ani, căruia, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe”, ce va fi soluţionat procedural.