Democrat-liberalii pregatesc reformarea domeniilor educatie si sanatate


Intră acum și în grupul de

În perspectiva preluarii guvernarii din toamna acestui an, PD-L propune reformarea altor doua domenii de maxim interes, respectiv educatia si sanatatea.
Secretarul general-adjunct al organizatiei judetene Suceava a PD-L, Ioan Balan, care candideaza din partea formatiunii democrat-liberale pentru un mandat de deputat în colegiul Suceava 2 (Burdujeni),  a declarat ca partidul din care face parte se angajeaza sa reformeze sistemul educational, care va situa elevii, studentii, profesorii si parintii în centrul sau si va raspunde cerintelor unei societati moderne, ancorata în civilizatia europeana si traditiile nationale.

Balan a tinut sa evidentieze ca politica PD-L în domeniul educatiei se va concretiza în mai multe masuri, care sunt în acord cu Pactul National pentru Educatie. Dintre acestea, el a amintit de alocarea a 6% din Produsul Intern Brut (PIB), de repozitionarea sociala a meseriei de profesor, prin cresterea semnificativa a atractivitatii financiare si sociale a carierelor didactice sau de elaborarea legii educatiei permanente. “Mai avem în vedere garantarea unui sistem stabil si echitabil, asigurând accesul la educatie de calitate, indiferent de starea sociala, origine etnica, urmarindu-se introducerea unui curriculum scolar axat pe formarea de competente. Apoi, descentralizarea si debirocratizarea sistemului de învatamânt, toleranta zero la coruptie, încurajarea ierarhizarii universitatilor si introducerea finantarii multianuale, pe cicluri si pe programe de studii si asigurarea conditiilor pentru ca toti copiii sa aiba acces la un mediu educational de la vârsta de 3 ani si la un învatamânt obligatoriu”, a aratat Ioan Balan.

În ceea ce priveste domeniul sanatatii, candidatul PD-L a explicat ca viziunea democrat-liberalilor este de a obtine si a mentine o stare cât mai buna de sanatate a populatiei, concretizata în cresterea sperantei de viata în anii sanatosi, de a asigura accesul la serviciile medicale, fara discriminari legate de mediul de rezidenta sau statutul social. Potrivit lui Balan, programul PD-L în domeniul sanatatii prevede asigurarea de îngrijiri medicale la nivel calitativ superior, prin acreditarea spitalelor si implementarea masurilor de calitate în întreg sistemul sanitar, asigurarea efectiva a îngrijirilor medicale, prin precizarea mai buna a atributiilor medicilor de familiei, stimularea îngrijirilor în ambulatoriu, standardizarea costurilor, a activitatilor spitalicesti si finantarea unitara pentru niveluri similare de competenta, redimensionarea sistemului de asistenta a mamei si copilului, descentralizarea sistemului de sanatate-managementul spitalicesc în subordinea autoritatilor locale.

Totodata, democrat-liberalii mai propun cresterea responsabilitatilor individuale prin intensificarea masurilor de medicina preventiva, stimularea dezvoltarii sectorului privat în asigurarea si îngrijirea sanatatii, reformarea asigurarilor medicale în corelare cu reforma sistemului sanitar si asigurarea resurselor umane si financiare, în speta alocarea a 6% din PIB.
 

 


Intră acum și în grupul de