Fotbal:Manchester United ofera o avere pentru noul Ronaldinho


Intră acum și în grupul de

Fabrica de jucatori de pe Copacabana propune un nou nume. Este vorba despre tânarul Douglas Costa care, la doar 18 ani, este considerat urmasul lui Ronaldinho si, cel mai important, este dorit de campioana Angliei si a Europei, Manchester United.
Sir Alex Ferguson a avut tot timpul ochi buni la descoperirea unor tineri de mare perspectiva. De aceasta data însa, si altii vor noua „perla” a Braziliei. Mijlocasul lui Gremio este curtat atât de granzii din Primera Division, Barcelona si Real Madrid, cât si de Arsenalul lui Wenger.

Potrivit tabloidului The Sun, Manchester United ar fi favorita în acest moment. „Diavolii rosii” au facut deja primul pas pentru aducerea sud-americanului pe Old Trafford, oferind gruparii din Porto Alegre nu mai putin de 8 milioane de lire sterline, o suma imensa pentru un jucator de doar 18 ani. Din câte se pare, afacerea ar fi putea fi finalizata chiar la sfârsitul lui octombrie, urmând ca tânarul fotbalist sa ajunga în Insula la iarna, în timpul perioadei de transferuri.

La doar 18 ani, Douglas Costa este titular pe postul de mijlocas la Gremio Porto Alegre, actuala lidera a campionatului brazilian. Jucatorul avea o clauza de reziliere a contractului în valoare de 20 milioane euro, pe care conducatorii lui Gremio au decis sa o mareasca la 27 milioane, dupa ce au aflat de interesul granzilor de pe Batrânul Continent. Cu toate acestea, presa din Anglia sustine ca gruparea sud-americana ar putea accepta în cele din urma oferta lui United.

În ceea ce-l priveste însa pe jucator, acesta îsi pastreaza modestia si, desi este constient ca ar putea îmbraca din iarna tricoul uneia dintre cele mai mari echipe din lume, sustine ca mintea lui este doar pe teren. „Nu ma gândesc acum sa plec de la Gremio. Vreau doar sa joc fotbal si sa ramân linistit. Nu sunt o vedeta”, a declarat Douglas.


Intră acum și în grupul de