Intră acum și în grupul de
Un italian în vârstă de 70 de ani din Mirano a murit, iar o femeie de 65 de ani din aceeași localitate italiană, a fost rănită, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs în Câmpulung Moldovenesc.
Potrivit cercetărilor, cei doi se aflau luni dimineața într-un autoturism Opel Meriva și circulat pe str. Calea Transilvaniei din Câmpulung Moldovenesc, din direcția Suceava spre Vatra Dornei, iar în dreptul Pensiunii Monoir, cel mai probabil din cauză că a adormit la volan sau din motive medicale, pe un sector în linie dreaptă, cu carosabil uscat, șoferul a părasit șoseaua și a intrat într-un stâlp din beton al rețelei electrice amplasat pe marginea din dreapta a drumului.
Șoferul a primit îngrijiri medicale la fața și apoi a fost transportat la Spitalul Câmpulung Moldovenesc, unde a murit la scurt timp.
Pasagera din mașină a suferit leziuni ușoare, fiind transportată la Spitalul de Urgență Suceava pentru acordarea de îngrjiri medicale.
În acest caz continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor acestui accident.