Muniție recuperată din județ și asanată în Poligonul Copălău


Intră acum și în grupul de

Muniție din Al Doilea Război Mondial recuperată în ultima perioadă de pe teritoriul județului Suceava de către specialiștii de la „protecția civilă” a fost asanată în județul vecin Botoșani. Echipa Pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, condusă de lt.col. Anton Cristinel, s-a deplasat la sfârșitul săptămânii trecute în localitatea Copălău, județul Botoșani, pentru a executa o misiune de distrugere a muniției asanate, în poligonul special amenajat pentru aceste acțiuni.

Astfel, au fost transportate pentru distrugere un număr de 155 de grenade de mână, 32 proiectile artilerie diferite calibre, 10 bombe de aruncător, 73 de cartușe infanterie, 5 focoase artilerie, 30 de bombe aviație și 16 pachete explozive.

Pentru distrugerea muniției s-au folosit 30 kg trotil, 6 capse detonante electrice și 10 metri liniari cablu electric bifilar.

Misiunea s-a desfășurat în condiții de maximă securitate și nu s-a înregistrat niciun eveniment nedorit.


Intră acum și în grupul de