“Nu vrem pește vrem pământ!”


Intră acum și în grupul de

Câțiva zeci de membrii ai Asociației “Șomuzul” din localitățile Rădășeni, Bosanci, Horodniceni, Moara și Bunești au protest luni circa două ore în fața Prefecturii Suceava, față de “tergiversarea clarificării situației juridice a terenurilor validate de comisiile de fond funciar încă din anul 1999”. Oamenii se plâng că deși au acte care dovedesc că sunt proprietari pe terenurile de sub luciurile de apă ale iazurilor din Bosanci și Rădășeni, nu au fost puși în posesie.

Mai mult, proprietarii susțin că de trei ani de zile nici pește nu au mai primit de la firmele care au luat în administrare iazurile.
Protestatarii s-au adunat în fața Prefecturii începând cu ora 13.00, după ce, susțin ei, au organizat un miting în incinta Primăriei comunei Rădășeni unde au așteptat să ajungă și prefectul Ovidiu Doroftei. Pentru că reprezentantul Guvernului în teritoriu nu a mai sosit să clarifice situația, membrii Asociației “Șomuzul” au mutat protestul în fața prefecturii,  unde au scandat lozinci precum “Nu vrem pește vrem pământ! sau Dreptul la Proprietate este garantat!”. “L-am așteptat pe dl Prefect la Rădășeni. Am 10 ha de teren sub luciul de apă. De 19 ani aștept să-mi recuperez pământul. Am votat prin referendum Constituția țării care garantează dreptul la proprietate. Ei au încălcat Constituția. Nu se mai poate. Ne-a ajuns cuțitul la os, din 2003 nu am mai luat pește drept dividente”, ne-a spus indignată Elena Țăndureanu, în vârstă de 63 de ani.

     O delegație formată din cinci persoane, membrii ai Asociației “Șomuzul” s-a întâlnit luni cu prefectul Ovidiu Doroftei, care le-a promis că va face tot ce-i va sta în putință pentru a-i ajuta. “Am stat la discuții cu reprezentanții asociației, împreună cu juriștii și oamenii de specialitate din Prefectură, circa 2 ore. Am identificat astfel o serie de greșeli care au fost comise de-a lungul timpului. Am luat la cunoștință memoriul, și voi face tot ce-mi va sta în putință pentru a-i ajuta, în limita competențelor pe care le am”, a declarat Doroftei.
 


Intră acum și în grupul de