Primăria Suceava a îndepărtat 47 de panouri publicitare și urmează să mai ridice alte 60. Viceprimarul Lucian Harșovschi: Orașul arată mult mai bine fără aceste panouri.

Viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, a declarat, miercuri, că a fost începută îndepărtarea panourilor publicitare din municipiul Suceava pentru care proprietarii nu și-au achitat contravaloarea contractului. El a spus că până în prezent au fost îndepărtate 47 de panouri din care doar 6 au fost luate de proprietari.

„În perioada următoare vom ridica alte 60 de panouri. Ce este interesant că 20 de astfel de panouri au fost identificate nu au avut deloc acte. Șapte au fost deja ridicate, 13 urmează să fie ridicate”, a spus viceprimarul.

El a recunoscut că această acțiune reprezintă „puțin deranj din partea unora”.

„Am spus clar că trebuie să facem curățenie în panotaj după care vom stabili noi reguli clare”, a declarat viceprimarul care a subliniat că „orașul arată mult mai bine fără aceste panouri”.

Potrivit lui Harșovschi, cheltuielile de ridicare sunt asigurate de Primărie, iar cei care vor să le recupereze vor plăti, iar dacă nu se vor recupera cheltuielile din vânzarea acestor panouri.

El a spus că sunt cerințe foarte multe din țară pentru a fi cumpărate.

„Le vom trece în proprietatea municipiului Suceava dacă nu vor fi revendicate și le vom vine la licitații”, a menționat viceprimarul.(N.B.)