Fotbal : „Neaga revine la echipa mare”


Intră acum și în grupul de

Dorinel Munteanu, noul antrenor al Stelei, a anunțat marți că atacantul Adrian Neaga va reveni la echipa mare, după ce a petrecut mai mult timp la echipa secundă a clubului fin Ghencea, care evoluează în liga a treia de fotbal. „Am venit să-l văd pe Neaga, dar și pe alți jucători. De miercuri, Neaga se va antrena cu prima echipă și depinde de el dacă rămâne. Am încredere în el și sper să nu dezamăgească”, a declarat Munteanu după ce a asistat la partida dintre Steaua II și Rocar ANEFS (scor 3-0).

Golurile roș-albaștrilor au fost marcate de Vlad Rusu (minutele 1 și 6) și Adrian Neaga (minutul 70), care l-a învins pe portarul oaspeților cu o execuție de efect, cu călcâiul. Marius Croitoru a fost eliminat în prima repriză pentru cumul de cartonașe galbene, informează site-ul oficial al grupării din Ghencea. După 12 etape, Steaua II se află pe locul secund în Seria a II-a a Ligii a III-a, cu 26 de puncte, la trei puncte de liderul Rapid II, care are un meci mai în plus.


Intră acum și în grupul de