Mîrza: „Cât noi plantam puieți de salcâm, tot atâția tăiau în pădurile din Bucovina”


Intră acum și în grupul de

Președintele PSD Suceava, Gavril Mîrza, a declarat, miercuri, că implicarea majoră a primarului comunei Udești, Săvel Botezatu, care a pregătit cu multă muncă această acțiune de împădurire, a contribuit la succesul manifestării. „Meritul acestei acțiuni de la Udești a fost al primarului”, a spus Mîrza într-o conferință de presă.

Liderul social-democraților suceveni a arătat că deși nu s-au afișat în fața camerelor de luat vederi, membrii PSD Suceava au plantat numeroși puieți de salcâm în cadrul acțiunii de împădurire. El a ținut să evidențieze că nu doar „spectacolul” ce a fost oferit în cadrul acțiunii trebuie continuat, ci ar trebui ca cei care taie arbori să planteze alții. „Cât noi plantam puieți de salcâm, tot atâția tăiau în pădurile din Bucovina”, a precizat Mîrza.

Președintele PSD Suceava a mai adăugat că din câte a fost informat, pe raza unui ocol silvic din zona Rădăuți, se fac tăieri masive în păduri, fără ca autoritățile din domeniu să știe de aceste acțiuni.

 


Intră acum și în grupul de