Un bărbat din satul Liteni, comuna Moara, a ajuns la spital vineri după-amiază, după ce și-a prins mâna într-un utilaj agricol folosit la recoltarea porumbului.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, incidentul a fost semnalat la numărul unic de urgență 112 în jurul orei 13:20 de către o vecină a victimei, care a auzit strigăte venind de pe un teren agricol din apropiere.
Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că bărbatul se afla în grădina locuinței sale de pe strada Iazului din Liteni și suferise leziuni la degetele mâinii drepte în timpul utilizării unui utilaj agricol destinat recoltării porumbului.
La intervenție a participat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, care i-a acordat primele îngrijiri medicale. Cadrele medicale au stabilit un diagnostic preliminar de traumatism al membrului superior drept prin strivire.
Victima a fost transportată ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Suceava pentru investigații și tratament de specialitate.
Polițiștii au întocmit un proces-verbal de constatare, iar bărbatul a precizat că nu dorește să formuleze plângere prealabilă pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.





