Intră acum și în grupul de
Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din comuna suceveană Dărmănești, s-a ales cu câteva leziuni, după ce a accidentat o minoră cu mopedul, pe care îl conducea fără a poseda permis de conducere sau atestat de absolvire a unor cursuri de legislație rutieră. Potrivit IPJ Suceava, joi, în jurul orei 18.50, în interiorul localității Dărmănești pe D.C. 48, S. VASILE de 61 ani din localitate, nu posedă permis de conducere sau atestat de absolvire a unor cursuri de legislație rutieră, în timp ce conducea mopedul marca „Gitan”, a surprins și accidentat ușor pe minora M.S. de 15 ani localnică, care se deplasa neregulamentar pe partea dreapta a drumului în aceeași direcție de mers cu a mopedului. Fata necesită pentru vindecare cca 5-7 zile de îngrijiri medicale.
În urma impactului cu minora, S. VASILE a căzut de pe moped și a suferit leziuni pentru care necesită 15 – 20 zile îngrijiri medicale.
Conducătorul mopedului purta cască de protecție, ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Intră acum și în grupul de