Flutur vrea să clarifice cu autoritățile din județul Botoșani situația podului peste râul Siret între Zamostea și Talpa unde lucrările au început în urmă cu 23 de ani și sunt abandonate de 14 ani: Săptămâna viitoare organizăm o întâlnire la fața locului

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, miercuri, în plenul CJ Suceava că intenționează să organizeze o întâlnire cu autoritățile județene din județul Botoșani pentru clarificarea modului în care se vor face lucrările la podul peste râul Siret între Zamostea și Talpa.

Liderul grupului PSD din CJ Suceava, Mihai Grozavu, a semnalat în ședință că există din partea autorităților județene din Botoșani intenția de a continua lucrările la acest pod și că ar fi alocat fonduri pentru această investiție și că trebuie ca autoritățile sucevene să facă demersuri în acest sens.

Vicepreședintele  CJ Suceava Viorel Seredenciuc i-a răspuns că pentru aceste lucrări este nevoie de o asociere cu județul Botoșani și i-a reamintit lui Grozavu că la începutul anului spunea că autoritățile botoșănene au alocat de cinci ori mai puține fonduri decât Suceava pentru aceste lucrări.

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a intervenit în discuție și a anunțat că dorește ca săptămâna viitoar să organizeze o întâlnire la fața locului cu autoritățile din Botoșani pentru a se stabili un plan de parcurs pentru finalizarea acestei investiții abandonată de 14 ani.

Interesul pentru finalizarea podului este a județului Suceava, întrucât sucevenii dețin terenuri în județul Botoșani și au nevoie de calea de acces să nu ocolească o sută de kilometri.

 Investiţia la acest pod a început în anul 1995, iar podul face legătura între localitatea suceveană Zamostea şi localitatea natală a lui Octav Cozmâncă, Talpa, din judeţul Botoşani, fiind numit “Podul lui Cozmâncă”.

Acest pod a existat până în timpul războiului, când trupele germane, în retragere, l-au distrus.

Lucrările la acest pod au fost sistate în 2004, an în care CJ Suceava a alocat cinci miliarde de lei vechi. În anul 2011, a fost executată o expertiză la această investiţie, şi s-a stabilit că este necesară reproiectarea, întrucât au intervenit modificări în decursul anilor fiind alocaţi bani pentru refacerea proiectului. (N.B.)