Handbal masculin : CS Universitatea Suceava la întâlnirea cu campioana


Intră acum și în grupul de

Miercuri de la ora 17.00, formația suceveană va evolua în etapa a IX-a a Ligii Naționale pe terenul formației Steaua

În ultimul meci al etapei a IX-a a Ligii Naționale de handbal masculin CS Universitatea Suceava va întâlni în deplasare formația campioană Steaua București. Dacă este să analizăm partida după locurile ocupate de cele două grupări în clasament putem spune că sucevenii stau mai bine fiind pe locul 8, în timp ce Steaua se află abia pe locul 11! În campionat steliștii au avut o perioadă foarte slabă suferind nu mai puțin de patru înfrângeri, însă în grupa E a Ligii Campionilor la handbal masculin ei sunt lideri cu 6 puncte din trei victorii, două cu RK Cimos Koper din Slovenia și una cu Chekovskie Medved din Rusia.

Handbaliștii suceveni pregătiți de Petru Ghervan și Leonard Bibirig sunt conștienți că se află în fața unui examen dificil dar doresc să facă un joc bun în compania campioanei României. Profitând de pauza de campionat datorată partidelor echipei naționale în preliminariile Campionatului European, CS Universitatea Suceava a jucat două partide amicale cu Știința Bacău, partide în care s-a impus clar și a arătat o formă excelentă.

„Vom aborda cu curaj întâlnirea cu Steaua, însă nu pot să nu remarc faptul că îi prindem pe adversarii noștri întotdeauna în revenire de formă. Așa s-a întâmplat și cu Poli Timișoara și așa se întâmplă și acum cu echipa campioană care are un moral excelent după victoria de pe terenul celor de la RK Cimos Koper. Sper totuși să facem un joc bun care să ne creeze și nouă un tonus bun în perpsectiva meciului din Challenge Cup din Italia cu Carisbo United Bologna” a declarat antrenorul echipei CS Universitatea Suceava, Leonard Bibirig. În clasamentul golgeterilor din Liga Națională, suceveanul Cristian Adomnicăi ocupă locul VIII cu 45 de goluri marcate în opt etape.
Formația suceveană va juca după partida de campionat cu Steaua, duminică 16 noiembrie în prima manșă a Challenge Cup cu echipa italiană Carisbo United Bologna.

Rezultate înregistrate în etapa a IX-a a Ligii Naționale de handbal masculin: CSM Medgidia – Poli Izometal Timișoara 24-23, HC Odorhei – Pandurii Tg.Jiu 33-23, U Cluj – Știința Bacău 34-33, HCM Constanța – Dinamo 25-20, CS H&V Pitești – UCM Reșița 34-38, Minaur Baia Mare – CSM Oradea 27-26.




Clasament


Intră acum și în grupul de