Alegeri parlamentare 2008 : Dediță: “Noi, mediul de afaceri, putem combate sărăcia”

Candidatul PD-L pentru un mandat de deputat în colegiul Fălticeni 5 (Dolhasca-Mălini), invită oamenii de afaceri din Fălticeni la o dezbatere deschisă pentru a găsi soluții de dezvoltare a localităților din această zonă.
Potrivit omului de afaceri sucevean, zona Fălticeni este una din zonele cele mai sărace ale județului, acest fapt datorându-se „actualei guvernări liberale a țării, dar și fostei guvernări social-democrate a Consiliului Județean, care a alocat fondurile preferențial, această zonă fiind dată deoparte”.

„Sărăcia și criza economică actuală sunt probleme care ne preocupă în mod deosebit, de aceea eu ca om de afaceri chem toți oamenii de afaceri din zona Fălticeni să dezbatem și să găsim soluții pentru a gestiona aceste situații.  Să împărtășim impresii din afacerile noastre, să vorbesc despre afacerea mea, pe care eu o consider o poveste de succes. Cu siguranță sunt și altele în zonă. Dacă ne vom aduna și vom împărtăși impresii vom găsi cu siguranță și soluții pentru combaterea sărăciei și mai ales pentru a face față crizei mondiale actuale. Noi, mediul de afaceri, putem combate sărăcia prin crearea de locuri de muncă, dar trebuie să intervenim prin viitoarea guvernare pentru a stimula investițiile”, a spus Dediță.
Acesta a arătat că programul de guvernare al PD-L cuprinde măsuri foarte clare pentru a stimula investițiile, printre care a făcut referire la scutirea de impozit pe profitul reinvestit și credite preferențiale pentru întreprinderile mici și mijlocii.
„În momentul de față politica monetară a BNR este neîncurajatoare pentru mediul de afaceri. Creșterea dobânzilor a dus la restructurarea mai multor societăți comerciale, a dus la stoparea investițiilor. Din punctul meu de vedere dezvoltarea înseamnă investiții,  investiții care nu se pot realiza decât pe bază de credite avantajoase. Va trebui ca în timpul cel mai scurt pentru întreprinderile mici și mijlocii care sunt motorul acestei societăți să promovăm o politică de creditare preferențială care să încurajeze dezvoltarea. Mai ales în contextul acestei crize economice mondiale”, a conchis candidatul PD-L, Vasile Dediță.