Alegeri parlamentare 2008 : Donțu propune un pact pentru realizarea de rute ocolitoare în județul Suceava


Intră acum și în grupul de

Candidatul PSD la Camera Deputaților în colegiul Suceava centru, Ovidiu Donțu, consideră că viitorii parlamentari suceveni au „o datorie de onoare” de a susține realizarea rutelor ocolitoare ale Sucevei, care sunt proiecte de interes major pentru comunitate. În acest sens, Donțu propune tuturor celor care candidează pe colegiile ce includ și municipiul reședință de județ un pact pentru realizarea acestor rute.

„Solicit public tuturor candidaților pentru alegerile parlamentare din colegiul Suceava să facem un pact și anume cei care vor ieși parlamentari să sprijine realizarea centurilor ocolitoare ale Sucevei și să nu facă din asta un subiect politic. Să nu repetăm cazul Bechtel și să depunem toate eforturile ca centurile ocolitoare ale Sucevei să fie realizate în următorul mandat. Eu cred că avem o datorie de onoare ca și candidați responsabili. Putem să nu votăm bugetul de stat al României dacă interesele sucevenilor nu se regăsesc”, a declarat candidatul PSD, Ovidiu Donțu.

 


Intră acum și în grupul de