Încă un milion de euro pentru finalizarea lucrărilor la Casa Corpului Didactic. Șeful ISJ Suceava Gheorghe Lazăr a anunțat că se fac demersuri și pentru racordarea clădirii la utilități


Intră acum și în grupul de

Inspectorul şcolar general al judeţului Suceava, Gheorghe Lazăr, a declarat, joi, că a fost dispusă o actualizare a valorii lucrărilor de construcţii-montaj care au mai rămas de executat la investiţia ce vizează construcţia unui nou sediu din comuna Şcheia pentru Casa Corpului Didactic.

El a explicat că valoarea totală propusă pentru această investiţie a fost de 8,778 de milioane de lei, din care 5,997 milioane de lei pentru lucrări de construcţii-montaj, în condițiile în care valoarea totală iniţială a investiţiei este de 6 milioane de lei.

Lazăr a precizat că investiţia a fost propusă în anul 2006, studiul de fezabilitate s-a realizat în anul 2008, iar în anul 2009 a fost aprobată în Consiliul Local Şcheia darea în folosinţă gratuită a unei suprafeţe de 0,5 hectare pentru construirea sediului Casei Corpului Didactic, în acelaşi an fiind realizat proiectul tehnic şi s-au obţinut toate avizele, în timp ce în anul 2010 au fost demarat procedurile de achiziţie( diriginte de şantier, consultanţă, servicii publice etc).

El a menţionat că în 2011 a avut loc avizarea investiţiei în Consiliul Tehnico-Economic cu nr. 25/2011 prin OMECTS nr. 5287/ 7 septembrie 2011, iar în 2012 au început procedurile de achiziţie a execuţiei lucrărilor, iar în luna septembrie 2012 s-au finalizat prin semnarea contractului de lucrări.

Lazăr a precizat că la data obţinerii terenului, Consiliul Local al comunei Şcheia avea aprobat un Plan Urbanistic Zonal prin care zona respectivă urma să fie racordată la utilităţi.

Inspectorul şcolar general al ISJ Suceava a spus că în anul 2012 au fost alocaţi pentru această investiţie 888 210 lei, în 2013 au fost alocaţi 589 999 de lei, în 2014 alţi 436 123 de lei, iar în anii 2015 şi 2016 nu s-au mai repartizat fonduri, în timp ce în anul 2017 au fost alocaţi 103 689 de lei, astfel că din 2012 şi până în 2017 inclusiv valoarea totală a cheltuielilor decontate  pentru lucrările de construcţii la noulsediu al Casei Corpului Didactic Suceava a fost de aproximativ 2, 018 milioane de lei, rămânând să fie executate lucrări în valoare de 3 691 600 de lei.

Lazăr a precizat că valoarea lucrărilor rămase de executat a fost actualizată la aproximativ 4,4 milioane de lei fără TVA, în condiţiile în care preţurile au crescut în ultimii ani.

Inspectorul şcolar general al judeţului Suceava a subliniat că, până în prezent, lucrările de împrejmuire, infrastructură şi structură de rezistenţă sunt finalizate, arhitectura este realizată în proporţie de 18,4 la sută, terasamentele în proporţie de 70 la sută, reţeaua de canalizare menajeră în proporţie de 5 la sută, reţeaua de canalizare pluvială în proporţie de 9 la sută, iar instalaţiile sanitare interioare în proporţie de 5,4 la sută.

El a menţionat că Primăria Şcheia a transmis în data de 11 mai 2018 un răspuns la o adresă înaintată de ISJ Suceava cu privire la racordarea la utilităţi publice(apă, canal, energie electrică şi gaz metan) a obiectivului de investiţii sediul Casei Corpului Didactic Suceava “ George Tofan” de pe teritoriul comunei Şcheia.

Inspectorul şcolar general al ISJ Suceava a arătat că în răspunsul Primăriei Şcheia se precizează că această comună este cuprinsă în Programul operaţional Infrastructură mare, care se derulează prin operatorul regional ACET SA Suceava, la Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene din data de 3 mai 2018 şi că în momentul  începerii lucrărilor vor fi găsite soluţii ca sediul CCD să fie racordat la utilităţi.

Lazăr a mai spus că, ulterior, Primăria Şcheia a transmis o altă adresă, la sfârşitul lunii mai, ca urmare solicitării ISJ Suceava privind emiterea unui certificat de urbanism pentru racordarea la reţeaua electrică a obiectivului CCD Suceava, în care este recomandată adresarea către SC Delgaz Grid SA în vederea emiterii avizului de racordare şi a fişei de soluţii, iar în funcţie de soluţia de racordare agreată se vor stabili prin certificat de urbanism condiţiile tehnice pentru efectuarea lucrării.

“Deja noi am depus aceste dosare la SC Delgaz Grid Sa”, a afirmat Lazăr.

Noul sediu al Casei Corpului Didactic “George Tofan” din comuna Şcheia va avea o suprafaţă construită de 692 de metri pătraţi, cu demisol, parter şi două etaje, în care sunt prevăzute să funcţioneze printre altele o sală de conferinţe cu 400 de locuri la parterul clădirii, o bibliotecă, un centru de editură şi tipografie, săli de documentare, sală IT, săli de perfecţionare, birouri, dar şi 10 camere de cazare, spălătorie, garaj, depozit şi grupuri sanitare, iar amenajările exterioare şi parcarea au o suprafaţă totală de aproximativ 2000 de metri pătraţi.

Inspectorul şcolar general al ISJ Suceava a subliniat că această investiţie s-ar fi putut finaliza în urmă cu doi ani, însă ISJ Suceava a avut popriri pe conturi şi a fost obligat printr-o hotărâre judecătorească definitivă să deconteze lucrări în valoare de 3,6 milioane de lei realizate la clădirea Şcolii nr. 6 din Rădăuţi şi care nu erau achitate.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de