Zece pacienţi eligibili la terapia de regenerare cu plasmă îmbogăţită cu trombocite, selectaţi pentru efectuarea procedurii la SJU Suceava. Spitalul sucevean dispune de un sistem modern, de ultimă generaţie, pentru obţinerea plasmei îmbogăţite cu trombocite.


Intră acum și în grupul de

Medicul şef al Secţiei de Chirurgie din cadrul SJU Suceava, medicul ortoped Răzvan Bandac, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că procedura de injectare a plasmei îmbogăţite cu trombocite(PRP) va fi efectuată, începând de săptămâna viitoare, în cazul a 10 pacienţi eligibili care au fost selectaţi pentru această terapie de regenerare.

Bandac a spus că tratamentul inovativ, injectarea de plasmă îmbogăţită cu trombocite, a fost lansat, săptămâna trecută, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, când au fost efectuate şi primele două proceduri, una în cazul unui pacient tânăr cu leziuni izolate, iar a doua în cazul unei paciente vârstnice, cu contraindicaţii majore pentru intervenţie chirurgicală, căreia i s-a realizat terapia cu PRP la ambii genunchi în scopul ameliorării durerii şi a creşterii funcţionalităţii genunchilor.

Medicul ortoped sucevean a subliniat că lansarea la Suceava a acestei proceduri, care se realizează cu un sistem Angel PRP, foarte performant, ce permite obţinerea unei concentraţii mai mari de plasmă îmbogăţită cu trombocite, a avut un impact deosebit de puternic în rândul populaţiei, dovadă fiind şi cererea mare venită din partea pacienţilor pentru noul tratament.

El a spus că numai într-o săptămână s-au înregistrat cel puţin 25 de astfel de solicitări, însă doar 10 dintre pacienţi, care au fost déjà selectaţi, sunt eligibili pentru această procedură, sesiunea de terapie cu PRP urmând să înceapă de săptămâna viitoare.

 “Cei 10 pacienţi sunt selectaţi după anumite criterii, respectiv vârsta mai tânără, leziuni izolate, în special post-traumatice, dar şi pacienţi care au efectuat şi alte tratamente, precum cel cu acid hialuronic, ce prezintă o reacţie bună la acest tratament, însă din păcate au contraindicaţii pentru tratamentul chirurgical radical de protezare. Aceşti pacienţi trebuie să beneficieze de această terapie de regenerare, chiar dacă cu efect limitat în cazul unei afecţiuni severe, dar cu efect benefic asupra statusului funcţional şi simptomatic al genunchiului”, a explicat Bandac.

Medicul sucevean a subliniat că terapia PRP reprezintă „un pas înainte” în tratamentul ambulatoriu al acestor afecţiuni, însă în viitor procedura va fi implementată simultan şi în Blocul operator, în intervenţiile chirurgicale de reconstrucţie sau în cazul pacienţilor cu probeleme în regenerarea osteo-musculară, în special, post-traumatică.

“Pacienţii vin zi de zi şi se prezintă la noi, pentru că doresc acest tratament, mai ales că preţul procedurii este destul de scăzut, a ajuns la 1900 de lei, cu tot cu kit. Numai kit-ul costă 1400 de lei, însă efectuarea procedurii implică şi alte materiale, e vorba de câmpuri sterile, mănuşi, soluţii de dezinfecţie etc. Preţul cred că este foarte mic în raport cu beneficiul pe care îl oferă având în vedere că este un aparat de top şi că injectarea se poate face la intervale de timp mult mai mari decât în cazul altor aparate care sunt în ţară şi care oferă o concentraţie mult mai mică de trombocite”, a mai spus Bandac.

Medicul şef al Secţiei de Ortopedie şi Traumatologie din cadrul SJU Suceava a afirmat că în cazul unei concentraţii mai mici, tratamentul cu PRP trebuie repetat la intervale mai scurte de timp, dar că noul sistem achiziţionat de spital prezintă avantajul că permite obţinerea unei concentraţii mai mari de plasmă îmbogăţită cu trombocite, ceea ce reduce numărul de injectări cu PRP, dar şi riscul de infecţie asigurând, totodată, o creştere a confortului pentru pacient.

El a spus că pacienţii care vor urma acest tratament vor fi internaţi în regim de spitalizare de zi, cu trimitere de la medicul de familie, vor fi supravegheaţi post-injecţionare într-un salon special al Secţiei de Ortopedie şi vor părăsi spitalul “pe picioarele lor”.

“Terapia PRP nu este un panaceu universal, se aplică doar la pacienţii selectaţi, deci nu toată lumea ar trebui să facă acest tratament, doar la cei la care au un beneficiu regenerator, care au leziuni izolate, previzualizate prin examen imagistic sau artroscopic”, a menţionat Bandac.

Medicul ortoped sucevean a precizat că această procedură este contraindicată pacienţilor care prezintă afecţiuni “ce pun probleme de coagulare a sângelui” şi pacienţilor cu anemie severă.

El a mai spus că tratamentul  nu este indicat pacienţilor care pot avea un beneficiu din alte tratamente.

 “Spre exemplu, dacă pui diagnosticul unui tânăr sportiv cu leziune de ligament încrucişat sau cu leziune de menisc, trebuie să tratezi întâi acele probleme şi apoi să  faci injectarea cu PRP. Injectarea se poate face la un interval de trei patru săptămâni până la trei luni de zile după intervenţia chirurgicală sau se poate injecta şi intraoperator dacă se face reconstrucţie cu ligament încrucişat în zonele de inserţie a noului ligament. Dacă vorbim de pacienţii cu artroze care sunt destul de severe, întâi punem în balanţă oportunitatea intervenţiei chirurgicale, însă beneficiile acestei injecţii în cazul artrozelor severe nu sunt atât de ridicate”, a mai declarat medicul Răzvan Bandac.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de