Fotbal : Dorna Vatra Dornei, Rapid CFR III Suceava, FC Marginea și Unirea Boroaia, performerele etapei a IV-a județene a Cupei României


Intră acum și în grupul de

La mijlocul acestei săptămâni s-au disputat partidele din cadrul fazei a IV-a a Cupei României, față în față aflându-se formațiile Inter Capu Câmpului și Dorna Vatra Dornei, Rapid CFR III Suceava și Florconstruct Pătrăuți, FC Marginea și Bucovina Rădăuți și Viitorul Liteni și Unirea Boroaia.
Exceptând meciul Inter Capu Câmpului – Dorna Vatra Dornei, în care oaspeții s-au impus clar, toate celelalte trei întâlniri au fost extrem de echilibrate și s-au încheiat cu scoruri strânse.
Dorna Vatra Dornei s-a impus în disputa cu Inter Capu Câmpului prin golurile marcate de Mitruc, Hrișcu și Kasper.
Inter Capu Câmpului: Lemnar – Șandru, Ulian, Toplicean, Prelucă, Cajvan, Forminte, Obreja, Ciobîcă, Timu, Simeria. A mai intrat în joc Coștiug.
Dorna Vatra Dornei: Gavriloaia – Paraschiv, Boncheș, Iacobăț, A.Ciurlă, C.Ciurlă, Mitruc, Iuga, Tifui, Kasper, Hrișcu. Au mai jucat: Bostan și Gicoveanu.
Singurul meci din această fază a Cupei României care a necesitat prelungiri a fost cel dintre Florconstruct Pătrăuți și Rapid CFR III Suceava. La capătul primelor 90 de minute de joc scorul a fost 1-1, pentru gazde marcând Diceanu, iar pentru oaspeți V.Grămadă. Cel care a decis jocul în prelungiri a fost Șuleru care a înscris în minutul 98.
Florconstruct Pătrăuți: Bidalan – Făgăraș, Diceanu, Luțac, E.Romaș, N.Holca, Florea, Stoian, Donisan, Răscol, Burduja. Au mai jucat: Hladiuc și Paladi.
Rapid CFR III Suceava: Avram – Ionășanu, Apetri, Burlacu, Leuciuc, Azaharioaie, Murariu, Grămadă, D.Munteanu, Jalbă, Clim. Au mai intrat pe parcursul jocului: Coțofei, Șuleru și Romaniuc.
FC Marginea a produs surpriza în această a IV-a fază a Cupei României învingând cu scorul de 2-1 formația Bucovina Rădăuți. Pentru gazde au marcat Balan și Lungu, iar pentru oaspeți Plămadă.
FC Marginea: Boboc – Balan, Melniciuc, Crăciun, Strugari, Ursan, Martinescu, Geană, Duduță, Joltea, Domniței. Au  mai jucat:Lungu, Olărean, Lazăr.
Bucovina Rădăuți: Lazăr – Ilișoi, Rusu, Lavric, Turliuc, Bălței, Plămadă, C.Munteanu, Șorodoc, Zaremba, Casandra. Au mai evoluta: Huțanu și Boghean.
Probabil cel mai interesant joc al acestei faze a Cupei României s-a disputat între Viitorul Liteni și Unirea Boroaia, oaspeții reușind să se impună în final cu scorul de 3-2. Pentru cei de la Unirea Boroaia au înscris Aileni, Croitoru și Ilie, pentru cei de la Liteni punctând Maranda și Scutelnicu.
Viitorul Liteni: Munteanu – Grosu, Ungureanu, Cârnăreasa, Maranda, Scutelnicu, Lupu, Matachi, Breabăn, Tunea, Poenaru. Au mai jucat: Buziuc, Bizic și Holca.
Unirea Boroaia: Iederan – Chirivici, N.Ailenei, Fl.Ailenei, Drîngu, Vicu, Stanca, Sava, Olaru, Vasiliu, Croitoru. Au mai evoluat: Apopi, Ilie și Baltag.
 


Intră acum și în grupul de