Tânărul din Salcea care a intrat cu mașina într-un gard și a rănit doi pasageri era băut și fără permis de conducere


Intră acum și în grupul de

Tânărul în vârstă de 19 ani din Salcea care a intrat, miercuri seara, cu mașina într-un gard și a rănit doi pasageri din autoturism era băut și nu avea nici permis de conducere.

Potrivit Poliției Județene Suceava, miercuri seara, în jurul orei 20.20, în timp ce conducea autoturismul pe strada Vişinilor din orașul Salcea, un localnic de 19 ani, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune laterală cu gardul din beton al unui imobil.

După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei, fiind identificat ulterior de polițiști la domiciliu.

În urma evenimentului a fost rănit ușor șoferul, un bărbat de 47 de ani şi un tânăr de 19 ani, ambii din oraşul Salcea, pasageri în autoturism.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.

În acest caz s-a deschis un dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă” și  „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural, precizează sursa citată.


Intră acum și în grupul de