Intră acum și în grupul de
Angajatul unei spălătorii din Rădăuți a avariat mașina pe care o spălase și pe care a dorit să o livreze clientului, dar pentru că era bine băut și nu deține permis de conducere a intrat cu autoturismul într-un gard și apoi într-un stâlp.
Potrivit Poliției Județene Suceava, sâmbătă, în jurul orei 11.30, în timp ce conducea autoturismul pe strada Mihai Eminescu din municipiul Rădăuți, un bărbat de 28 de ani din comuna Horodnic de Sus, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în gardul unui imobil, după care, a lovit frontal un stâlp electric.
Polițiștii au stabilit faptul că, în cursul zilei, o femeie de 24 de ani, din comuna Marginea, l-a sunat pe bărbatul de 28 de ani, angajat al unei spălătorii din municipiul Rădăuți și l-a rugat să ia autoturismul parcat la o distantă de aproximativ 15 metri de spălătorie și să-l spele.
Astfel, după ce a spălat autoturismul, bărbatul de 28 de ani, s-a urcat la volan, însă pe fondul lipsei de experiență și a consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a tamponat vehiculul.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, acesta nu posedă permis de conducere valabil pentru nici o categorie de vehicule.
Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, acesta a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.