Peste 10.000 de operațiuni de înmatriculare, la Suceava, în ultimele trei luni. Prefectul Mirela Adomnicăi: Evaluarea trimestrială confirmă necesitatea înființării unui ghișeu la liber

Serviciul Public Comunitar Regim Permise și Înmatriculare Vehicule a efectuat, în ultimele trei luni, peste 10.000 operațiuni de înmatriculare în trimestrul II al acestui an, potrivit statisticii oficiale, ceea ce confirmă, potrivit prefectului de Suceava, Mirela Adomnicăi, necesitatea înființării unui ghișeu la care nu este nevoie de programare online.

Astfel, potrivit statisticii, în perioada 1 aprilie-30 iunie 2018, la Serviciul Public Comunitar Regim Permise și Înmatriculare Vehicule, cei nouă lucrători de la ghișeele  compartimentului Înmatriculări și Evidența vehiculelor rutiere au desfășurat 10.479 operațiuni de înmatriculare în circulație a vehiculelor,  din care doar 838 sunt cu  data fabricației sub 5 ani, 3999 transcrieri, 26 operațiuni de înmatriculare temporară.

„În perioada la care facem referire, au fost procesate 10.309 certificate de înmatriculare, din care 648 sunt  preschimbări de documente. Au fost atribuite 4692 autorizații provizorii și plăci pentru vehiculele autorizate provizoriu pentru definitivarea documentelor în vederea înmatriculării definitive, pentru dealeri autorizați. Totodată, au fost operate 789 radieri auto din evidențe din diferite cauze: schimbarea  caroseriei, la cererea proprietarului, în cazul dezmembrării, furt, export”, se arată în statistică.

Totodată, se menționează că în intervalul de timp analizat nu au fost întocmite documente premergătoare de cercetare penală pentru instrumentarea săvârșirii unor infracțiuni.

Mai mult, numărul audiențelor desfășurate la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, pentru  reprogramări examinare și diverse solicitări de înmatriculare,  a crescut simțitor în perioada menționată, la 3.320 audiențe în trimestrul II, față de  1861 audiențe  în primul trimestru al acestui an.

Prefectul județului Suceava, Mirela Adomnicăi, a precizat că această statistică rezultată din evaluarea trimestrială a activității SPCRPCIV confirmă necesitatea măsurii de înființare a unui ghișeu la  liber, începând cu data de 27 iunie 2018, ghișeu care va funcționa  până la data de 1 octombrie 2018.

“Se ajunsese la situația în care  ponderea înmatriculărilor  efectuate în urma audiențelor – pentru a veni în sprijinul cetățenilor  cărora le expira  valabilitatea certificatului RAR înainte de  data programării online – era aceeași cu cea a înmatriculărilor efectuate în urma programărilor online, iar ceea ce trebuia să fie o excepție devenise regulă. Mai mult decât atât, cei care își soluționau solicitarea de înmatriculare în urma audienței nu-și mai anulau programarea online, decalând astfel, în mod artificial, intervalul de programare”, a declarat prefectul Adomnicăi. (N.B.)