Mirela Adomnicăi: La Milișăuți va fi construit un pod provizoriu;nu se mai poate face achiziția în regim de urgență la refacerea podului afectat de ape. Guvernul a alocat banii pentru refacerea drumurilor județene afectate de inundații

Guvernul României a alocat, joi 12 iulie 2018, întreaga sumă solicitată  pentru reparații la drumurile județene afectate de inundații, în valoare de  5.483.000 milioane lei, a anunțat Prefectura Suceava.

Potrivit sursei citate, la Milișăuți, au început deja de vineri, lucrările pentru construirea unui pod provizoriu peste râul Suceava, ca variantă pentru podul pe DN 2H, care în prezent este închis pentru traficul auto și pietonal.

Podul provizoriu se va realiza prin parteneriat public privat, pe baza unui protocol de colaborare încheiat joi, 12 iulie 2018, între Primăria Orașului Milișăuți și un agent economic, se arată în comunicat.

Această soluție a fost discutată în  Comitetul Local pentru Situații de Urgență Milișăuți, întrunit la data de 11 iulie,  și aprobată în cadrul ședinței Consiliului Local   Milișăuți, din data de 12 iulie 2018 și se estimează că  lucrările la podul provizoriu vor fi finalizate la mijlocul săptămânii viitoare.

În ceea ce privește lucrările de reparații la podul peste râul Suceava de pe DN 2 H, care intră în competența Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi, prefectul Mirela Adomnicăi a precizat   că nu se poate  merge în regim de urgență cu procedura de achiziții, întrucât au fost înaintate  patru oferte,   iar evaluarea lor ar putea dura, nefiind excluse nici contestațiile.

Prefectura Județului Suceava susține că va continua  demersurile  în vederea  alocării de fonduri necesare  remedierii   distrugerilor produse în urma   fenomenelor meteorologice periculoase, din perioada 28 iunie-9 iulie 2018.

La solicitarea Ministerului Dezvoltării și Administrației Publice- MDRAP,  pentru a se evita dubla finanțare, au fost scăzute din raportările primăriilor sumele pentru obiectivele de investiții prinse prin PNDL și PNDL2. În acest context,  suma necesară celor 53 de UAT-uri pentru  remedierea pagubelor provocate de inundații  în infrastructură se cifrează la 36.445.000 lei. (N.B.)