Incendiu la un magazin din Șaru Dornei


Intră acum și în grupul de

Un magazin din comuna suceveană Șaru Dornei a luat foc duminică, din cauza instalației electrice ce a fost suprasolicitată. Incendiul a fost anunțat prin apelul de urgență 112 la ora 18:19 astfel că Detașamentul de Pompieri Vatra Dornei împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Șaru Dornei au intervenit cu două autospeciale pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la magazinul unei societăți comerciale, din comuna Șaru Dornei.

Când pompierii au ajuns la fața locului incendiul se manifesta la etajul și acoperișul magazinului -construit din lemn și acoperit cu tablă tip Lindab, existând pericolul de propagare la casele învecinate.

Focul a fost stins la ora 23.00, în incendiu fiind distrus etajul și acoperișul magazinului pe o suprafață de aproximativ 200 mp, documentele societății, documente personale, aparatură electrocasnică, mobilier și marfă din magazin. De asemenea s-au degradat parterul construcției.

Pagubele au fost estimate, în primă fază la cca. 15.000 lei. Din primele cercetări a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric provocat de instalația electrică suprasolicitată. Pompierii au salvat două case învecinate și anexe, în valoare de cca. 50.000 lei.
 


Intră acum și în grupul de