În premieră națională, CJ Suceava a încheiat un acord de cooperare cu Biroul Național Sindical

Blocul Național Sindical (BNS) și Consiliul Județean Suceava au încheiat luni un acord de cooperare, primul de acest fel la nivel național, în vederea promovării unor proiecte comune în diverse domenii de activitate. Documentul a fost semnat de președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur și de liderul BNS, Dumitru Costin, în prezența primarului Ion Lungu.

Șeful deliberativului județean a declarat că specialiștii BNS și cei ai Consiliului Județean vor elabora proiecte în domeniul resurselor umane, turismului, în domeniul social și al întreprinderilor mici și mijlocii proiecte, care să fie propuse spre finanțare din fonduri structurale. Intenția celor două părți este aceea de a dezvolta proiecte în domeniul conversiei forței de muncă disponibilizate spre servicii în turism. „Salut această abordare pragmatică a sindicatelor din România. Cred că a trecut vremea bocetelor că vine criza și să trebuie ne facem buncăre anticriză din beton. Trebuie să ieșim cu soluții și soluții înseamnă aducerea de bani europeni. Trebuie să chemăm guvernul să cofinanțeze proiectele și putem să sensibilizăm guvernul, administrația publică locală și sindicatul pentru acest lucru”, a spus Flutur. El a precizat că acordul cu BNS va fi supus aprobării în prima ședință a Consiliului Județean. 

Liderul BNS, Dumitru Costin, s-a arătat convins de faptul că parteneriatul cu Consiliul Județean Suceava va fi unul prolific, anunțând că va pune la dispoziție peste 100 de sindicaliști specializați în elaborarea de proiecte cu finanțare externă. „Sunt trei zone de interes pentru noi și Consiliul Județean cel puțin în primă fază. În primul rând discutăm despre mediul rural, apoi despre piața muncii în general și avem deja un portofoliu de proiecte pregătit. Urmează ca oamenii care lucrează în CJ să înceapă să vină cu toate datele și cifrele de care avem nevoie pentru a definitiva aceste proiecte. O a treia componentă o reprezintă turismul. Pentru turism avem deja pregăti un proiect strategic de cinci milioane de euro în care dorim să implicăm și județul Suceava”, declarat Costin. El a mai arătat că pentru municipiul Suceava are în vedere derularea unor proiecte care vizează persoanele cu probleme sociale grave și cele cu dizabilități.