Intră acum și în grupul de
Prefectul județului Suceava, Ovidiu Doroftei, a declarat, marți, că peste 150 de elevi de la școala din Știrbăț au fost trimiși acasă din cauza frigului cu care se confruntă unitatea de învățământ, datorită nefinalizării la termen a lucrărilor de reabilitare. „Aproximativ 150 de copii au fost trimiși în cursul zilei de ieri acasă deoarece condițiile sunt improprii desfășurării actului didactic”, a spus prefectul, care a arătat, în cadrul unei conferințe de presă, că potrivit contractului, lucrarea trebuia să fie finalizată în opt luni, în data de 9 iunie 2008.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu consideră că situația de la Școala Știrbăț este „neplăcută”, în condițiile în care pentru reabilitare, directorul , în calitate de ordonator terțiar de credite, a contractat conform Legii achizițiilor publice, o firmă din județul Vrancea pentru realizarea lucrărilor la valoarea de 7,7 miliarde lei vechi. Doroftei a arătat că, în conformitate cu legea achizițiilor publice, la două săptămâni după semnarea contractului s-a încheiat un prim act adițional pentru o valoare de aproape un miliard de lei vechi, urmând ca peste două luni să se încheie, pe o valoare de aproape 3 miliarde de lei, un al doilea act adițional, iar școlarii din clasele I-IV nu au nici acum căldură.
„Firma contractată a distrus cele șapte sobe din școală, doar două fiind valorificate, având în vedere că obligațiile contractuale prevedeau și instalarea unui sistem de încălzire, lucrare neefectuată nici în prezent”, a explicat prefectul de Suceava.
El a mai precizat că a discutat telefonic, în cursul zilei de luni, cu un reprezentant al Compartimentului de investiții din cadrul IȘJ Suceava, Ștefan Văideanu, căruia i-a cerut o informare scrisă privind situația de la această școală. Doroftei este de părere că Văideanu „forțând limita legii, a făcut parte din Comisia de licitație pentru contractarea acestor lucrări, iar în prezent este diriginte de șantier pentru această școală”.
Prefectul județului Suceava a ținut să sublinieze că va lua toate măsurile, astfel încât toți copiii din județul Suceava să meargă la școală în condiții normale.
Intră acum și în grupul de