Prefectul Mirela Adomnicăi a schimbat tresele pompierilor militari suceveni înaintați în grad. Patru ofițeri și 87 de maiștri militari și subofițeri au fost avansați în grad

Prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, a participat, miercuri, la ceremonia de înaintare în grad a unui număr de 91 de militari ai ISU Suceava și a schimbat tresele celor avansați în gradul superior.

Potrivit ISU Suceava, avansarea în grad este unul dintre cele mai importante momente trăite de un cadru militar.

Astfel, în fiecare an, în ziua de 1 august, se înaintează la termen în gradul următor pompierii militari care au îndeplinit sau îndeplinesc stagiul minim în grad, în cursul anului respectiv.

Sursa citată menționează că pentru a-i recompensa pentru modul exemplar în care şi-au indeplinit atribuţiile de serviciu, ca o recunoaştere a muncii depuse, 91 de militari din Inspectoratul pentru Situații de Urgență„Bucovina” al județului Suceava au primit noile grade.

Astfel, prin ordin al ministrului afacerilor interne au fost avansați în gradul următor patru ofițeri, iar prin ordin al inspectorului șef au fost avansați 87 de maiștri militari și subofițeri.

„Prefectul Mirela-Elena Adomnicăi, inspectorul șef – col. Costică Ghiață și comandanții de subunități au schimbat tresele de pe umerii colegilor noștri, pe care îi felicităm și le dorim mult succes în activitate, multă sănătate și pace sufletească!”, se arată în comunicat.

Potrivit regulamentului, comandantul unităţii militare înmânează pe rând însemnele de grad şi îi felicită pe cei înaintaţi în grad.(N.B.)