Alegeri parlamentare 2008 : Ovidiu Donțu a încheiat turul cartierelor sucevene


Intră acum și în grupul de

În cursul zilei de joi, 27 noiembrie 2008, candidatul PSD pentru funcția de deputat în Colegiul Suceava 1  (municipiul Suceava fără cartierul Burdujeni), domnul Ovidiu Donțu a încheiat turul cartierelor din Suceava cu cetățenii care locuiesc în zona centrală a municipiului Suceava. În urma discuțiilor purtate cu aceștia, s-au ridicat o serie de probleme, dintre care cele mai mari sunt lipsa locurilor de muncă, criza economică, situația pensiilor mici, problemele din urbanism, lipsa locurilor de parcare, blocajul în trafic și situația străzilor din această zonă.  
 
Ovidiu Donțu a precizat că a prezentat în aceste zile proiectul pentru reducerea cheltuielilor Parlamentului, cele de asanare a clasei politice și proiectul de protejare a oamenilor obișnuiți de efectele crizei economice.
 
„De asemenea, proiectul meu de forță se referă la alocarea de terenuri pentru o nouă zonă industrială. O singură unitate de producție pe lună dacă se va deschide în următorii 2 ani vom avea 24 de noi fabrici care vor asigura locuri de muncă stabile și vor asigura dezvoltarea unor industrii pe orizontală. Prima variantă pe care o am în vedere se referă la terenurile de la Termica, soluție care o voi supune dezbaterii comunității noastre în primul trimestru al anului 2009, odată cu dorința municipalității de privatizare a acestei societăți pentru că se pot obține reduceri de 50% la energie în acea locație. A doua soluție pe care o am în vedere este același procedeu juridic prin care i s-a acordat de la București, Universității Stefan cel Mare, 30 ha teren pentru un nou campus universitar în comuna Moara. A treia soluție se referă la asocierea cu comunele din jur pentru a crea această nouă zonă industrială. A patra soluție se referă la extinderea Sucevei, fie în fapt, fie în drept, pentru a deveni un pol urban de aproximativ 200.000 de locuitori pentru a atrage sume mai mari din fondurile structurale pentru dezvoltarea infrastructurii industriale, sume prevăzute în Programul Operțional Regional. A cincea soluție este legea zonelor industriale care să aibă în anexă locația din Suceava sau din jurul Sucevei, care să fie afectată producției, după modelul zonelor defavorizate ce a fost statutat prin lege. În concluzie, am identificat 40 ha teren în zona Termica, 100 ha în zona Stațiunii, 100 ha în zona Siminicea din care 20 ha la 1 km de aeroport, 22 ha în  Stroiești, 30 ha în zona Ipotești, 15 ha în zona Pătrăuți, 20 ha în zona Adîncata.  
 
Voi folosi experiența dobândită timp de 12 ani la Camera de Comerț și Industrie, care este o  organizație neguvernamentală, pentru ca atunci când voi ajunge în fața  factorilor guvernamentali, și mă refer aici la  executiv și  la reprezentanții autorităților, să determin realizarea acestui proiect.  Nimeni și nimic nu mă poate opri să duc mai departe voința a 10.000 de suceveni care au semnat pentru acest proiect. De asemenea, vreau să mulțumesc rectorului universității Adrian Graur, fostului rector Emanuel Diaconescu, Prof. Mihai Iacobescu, Prof. Mihai Grămăticu, doctorului Sorin Hîncu, doctorului Ștefan Pușcașu, doctorului Mihai Crețeanu, doctorului Ioan Iețcu, consilierilor locali ai PSD, consilierilor locali ai PNL și consilierilor județeni care au semnat pentru o nouă zonă industrială pentru Suceava. Sucevenii îmi spun că ei sunt gata de muncă, iar eu sunt gata de muncă alături de ei”, a declarat candidatul PSD la Camera Deputaților, Ovidiu Donțu.
 
 


Intră acum și în grupul de