Zece focuri de armă la Nisipitu pentru reținerea unor contrabandiști. Polițiștii de frontieră au depistat țigări de contrabandă în valoare de peste 130.000 de lei

Polițiștii de frontieră suceveni au fost nevoiți să folosească armanentul din dotare în cazul unui transport de țigări de contrabandă, nereușind însă să-i prindă pe contrabandiști care au abandonat mașinile folosite în care se aflau țigări de contrabandă de peste 130.000 de lei.

Purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, comisar șef Ilie Poroch Serițan a declarat că vineri, în jurul orei 22.00, polițiștii de frontieră în cooperare cu lucrători din cadrul Poliţiei Vicovu de Sus au identificat pe un drum forestier, pe raza localităţii Nisipitu, un autoturism de teren marca Jeep Grand Cherokee, despre care existau date că transportă țigări de proveniență ucraineană.

Polițiștii au efectuat semnalele regulamentare în vederea opririi pentru control a mașinii, însă șoferul nu a oprit, continuându-și deplasarea în mare viteză.

În această situație, oamenii legii au efectuat somațiile legale prin voce, dar conducătorul autoturismului nu s-a supus acestora, fapt pentru care au folosit armamentul din dotare, fiind trase 10 focuri de avertisment în plan vertical.

După câțiva kilometri, autoturismul în cauză a fost descoperit abandonat, iar în interior au fost observate mai multe colete cu țigări. Totodată, în imediata apropiere a mai fost descoperit un autoturism de teren abandonat, marca Mitsubishi Shogun, care s-a constatat că a fost folosit la activitatea infracțională, a precizat Poroch-Serițan.

El a menționat că cele două autoturisme au fost duse la sediul instituției, unde, în urma inventarierii coletelor din Jeep, a rezultat cantitatea de 11.350 pachete de țigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană.

Țigările, în valoare de 132.800 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismele de teren, cu numere de înmatriculare specifice Marii Britanii, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

În continuare, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru identificarea persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi  infracţionale.(N.B.)