Începe testarea în Suceava a sistemului de avertizare de urgență „RO-ALERT”

Sistemul de avertizare a populației în situații de urgență „RO-ALERT” va fi testat începând de astăzi, 20 septembrie a.c., și la nivelul județului Suceava.

„În intervalul orar 17.00-19.00, va fi transmis un mesaj de testare către toate Unitățile Teritorial Administrative (UAT) conținute în geometria formată prin unirea următoarelor puncte: punctul aflat la intersecția județelor Suceava, Iași și Botoșani, respectiv punctul aflat la intersecția județelor Suceava, Bistrița-Năsăud și Maramureș”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, slt. Alin Găleată.

El a menționat că testarea sistemului va continua și în ziua de 26 septembrie 2018, în intervalele 10.00-12.00 și 17.00-19.00, când vor fi transmite mesaje de avertizare către toate localitățile din România.

RO-ALERT

Începând de astăzi, 20 septembrie 2018, sistemul de avertizare a populației în situații de urgență „RO-ALERT” va fi testat și la nivelul județului Suceava.Astfel, în intervalul orar 17.00-19.00, va fi transmis un mesaj de testare către toate Unitățile Teritorial Administrative (UAT) conținute în geometria formată prin unirea următoarelor puncte: punctul aflat la intersecția județelor Suceava, Iași și Botoșani, respectiv punctul aflat la intersecția județelor Suceava, Bistrița-Năsăud și Maramureș. Testarea sistemului va continua și în ziua de 26.09.2018, în intervalele 10.00-12.00 și 17.00-19.00, când vor fi transmite mesaje de avertizare către toate localitățile din România.#IMPORTANT! Accesând https://ro-alert.ro/ vă puteți configura telefonul mobil pentru recepționarea mesajelor. Primirea mesajelor nu generează costuri sau taxe suplimentare pentru utilizatori.#POMPIERI #SMURD #ISUSUCEAVA #ROALERT #AvertizareaPopulației

Gepostet von ISU „Bucovina" Suceava am Mittwoch, 19. September 2018

De asemenea, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava a mai arătat că accesând https://ro-alert.ro/ vă puteți configura telefonul mobil pentru recepționarea mesajelor.

Primirea mesajelor nu generează costuri sau taxe suplimentare pentru utilizatori.

(M.T.)