Proiect de cursuri de telemedicină la Spitalul Județean


Intră acum și în grupul de

La nivelul Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava se dorește implementarea unui proiect cu finanțare europeană pentru realizarea de cursuri de telemedicină. „Conducerea Spitalului Județean a purtat discuții preliminare cu reprezentanții italieni ce se ocupă de acest program”, a anunțat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, purtătorul de cuvânt al unității medicale județene, medicul Tiberiu Brădățan. Acesta a precizat că prin proiect se urmărește susținerea de cursuri în direct, online pe diferite teme ale specialităților mai importante precum urgențele, cardiologia.

„Prin acest canal securizat se vor face schimburi de informații medicale între clinici și medici, se vor ține cursuri, dar nu de genul celor de la școală unde profesorul vorbește iar elevul scrie, ci vor fi discuții interactive referitoare la diferite patologii și modul în care trebuie intervenit”, a spus medicul Brădățan.
Acesta a precizat că aceste cursuri nu vor deveni obligații de serviciu, ci vor fi doar recomandate. „Cine nu dorește să se perfecționeze?  Nu se vor susține examene sau ceva de acest gen. Este vorba doar despre obținerea de noi informații medicale”, a precizat purtătorul de cuvânt al unității medicale județene.

În cadrul acestui proiect, spitalul județean trebuie să pună la dispoziție doar aparatură, respectiv sistemul informatic de calculatoare. „Constituie un avantaj pentru noi faptul că avem deja un sistem informatic. Un alt avantaj este numărul mare de specialități din cadrul unității noastre, forța de muncă calificată și aparatura. Celelalte spitale au mai puține specialități, cu puțini medici și atunci proiectul devine ineficient”, a mai menționat medicul Tiberiu Brădățan.   
 


Intră acum și în grupul de