Foc în subsolul unui bloc din municipiul Suceava


Intră acum și în grupul de

Detașamentul de Pompieri Suceava a intervenit miercuri, în jurul orei 14.20 cu o autospecială și un modul SMURD pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la subsolul unui bloc de locuințe, din municipiul Suceava, str. Mihai Eminescu, nr. 36.

La sosirea autospecialei, incendiul se manifesta la subsolul blocului, unde ardeau deșeuri textile, existând pericolul de propagare a flăcărilor la boxele locatarilor. Incendiul a fost lichidat la ora 14.45, fiind distruse deșeuri textile și s-au degradat pereții subsolului.

În urma cercetărilor s-a constatat că incendiul a izbucnit din cauza neglijenței unui fumător, care a aruncat la întâmplare, fără să stingă, capătul unei țigări.
Pompierii au salvat boxele locatarilor, în valoare de cca. 5.000 lei.

 


Intră acum și în grupul de