Grupul folcloric „Voinicelul” i-a colindat pe pompierii suceveni


Intră acum și în grupul de

Grupul folcloric „Voinicelul” din comuna Mănăstirea Humorului s-a aflat joi, la ora 10.30, în vizită la Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Bucovina” Suceava. Copiii, însoțiți de îndrumătoarea lor, învățătoarea Elena Candrea, au oferit un program deosebit, de colinde și urături.

Pompierii au reușit să-l aducă „în avans” pe Moș Crăciun pentru a le da cadouri  copiilor, pentru că au fost cuminți și au colindat frumos, după care i-au invitat să se fotografieze alături de profesioniștii I.S.U. și de autospecialele de pompieri.
 
Inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Bucovina” Suceava, col. Lucel Lulciuc, a mulțumit pentru vizită și pentru urări, menționând că porțile instituției sunt deschise, ca în fiecare an, pentru astfel de oaspeți.


Intră acum și în grupul de