Acasă Actualitate Investiție de un milion de lei la podul peste râul Dorna din...

Investiție de un milion de lei la podul peste râul Dorna din zona Alexeni, din Poiana Stampei. Primarul Viluț Mezdrea: Sperăm ca până la sosirea primei zăpezi să putem circula pe el


Intră acum și în grupul de

Primarul comunei Poiana Stampei, Viluț Mezdrea, a anunțat, marți, că prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL II) este finanțată construirea podului din beton peste râul Dorna, în zona Alexeni.

Primarul Viluț Mezdrea a spus că valoarea investiției este de 1.069.537 lei, iar în urmă cu aproximativ două luni a semnat ordinul de începere a lucrărilor.



Viluț Mezdrea a apreciat ritmul cu care se lucrează la acest proiect de investiții, fiind un pod foarte important pentru comunitate, și a menționat că atunci când a dat ordinul de începere a lucrărilor a solicitat constructorului să se apuce de treabă doar dacă se încadrează până în iarnă cu execuția.

„Felicităm constructorul pentru mobilizare și de asemenea pe dl. diriginte de șantier Sergiu Cenușă, care aproape zilnic monitorizează și veghează asupra calității și a bunei desfășurari a lucrărilor. Sperăm ca până la sosirea primei zăpezi să putem circula pe el”, a precizat Mezdrea.

Acesta a mai spus că a fost creată, cu caracter provizoriu, și o cale de acces din tuburi din beton, fiind vorba despre o zonă izolată, cu circa 20 de gosopodării și terenuri agricole. (M.T.)


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version