Intră acum și în grupul de
Deși județul Suceava este printre primele din țară la numărul de concedii de paternitate înregistrate, acordarea indemnizației pentru creșterea copilului în raport cu salariul părintelui care intră în concediu pentru îngrijirea minorului i-ar putea determina pe și mai mulți bărbați să opteze să rămână acasă, în locul mamelor. La Agenția Județeană de Prestații Sociale Suceava, instituție nou creată pentru plata tuturor tipurilor de alocații, părinții au început deja să se intereseze de prevederilor noilor norme metodologice, fiind de așteptat ca sute de familii beneficiare să schimbe părintele care rămâne acasă să se ocupe de creșterea copilului.
Atât la nivel local, cât și național, bărbații au o medie a salariului mai ridicată, condiții în care mulți ar putea opta pentru intrarea în concediu, în locul soțiilor.
Potrivit Mirelei Florea, directorul instituției, în momentul de față sunt 5.539 de familii care beneficiază de indemnizație pentru copiii până în doi ani, în aproximativ 30% dintre cazuri tații fiind cei care au optat pentru a rămâne acasă, cu cei mici. „Cu siguranță, procentul taților care vor solicita indemnizație va crește semnificativ”, precizează Mirela Florea.
Conform legii aflate încă în vigoare, părinții care au unul sau mai mulți bebeluși primesc, timp de doi ani, o indemnizație de 600 de lei, plus alocația de 200 de lei.
Prin noua Hotărâre de Guvern, care modifică și completează normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG 148/2005, din ianuarie 2009 indemnizația pentru creșterea copilului este de 600 de lei, sau, opțional, în cuantum de 85% din media veniturilor realizate în ultimele 12 luni de părinte. Aceleași norme mai prevăd că „la stabilirea cuantumului indemnizației se iau în calcul toate veniturile profesionale supuse impozitului pe venit realizate de persoana respectivă”. Beneficiarii pot solicita indemnizație în funcție de salariu în termen de șase luni de zile de la intrarea în vigoare a legii, banii urmând a fi acordați retroactiv.
Intră acum și în grupul de