Rădăuțeancă ajunsă în stare gravă la spital în urma unei agresiuni casnice


Intră acum și în grupul de

O rădăuțeancă se află în stare gravă la spitalul din localitate în urma unui conflict în familie. Potrivit IPJ Suceava, pe 25.12.2008, în jurul orei 18.15, în spitalul din municipiul Rădăuți a fost internată T. ELENA, în vârstă de 34 ani, din localitate cu diagnosticul „traumatism hemiperitonial stâng, ruptură de splină, șoc hemoragic” în urma unui  agresiuni casnice. Femeia a fost operată fiindu-i extirpată splina, iar medicul chirurg a precizat că aceasta a suportat în condiții optime operația, în prezent aflându-se în afara pericolului, nu i-a fost pusă în pericol viața și necesită pentru vindecare 25 – 30 zile îngrijiri medicale.

Polițiștii rădăuțeni au demarat cercetările, astfel s-a stabilit că T. CÃTÃLIN, în vârstă de 32 ani, în timp ce se afla în locuința comună, pe fondul unui conflict spontan, și-a lovit soția cu palma și piciorul, iar aceasta s-a dezechilibrat și a căzut peste un scăunel de copii. Întrucât acuza dureri a fost chemată ambulanța și transportată la spital.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămate corporală gravă”.


Intră acum și în grupul de