Real și-a deschis porțile la Suceava


Intră acum și în grupul de

Real Hypermarket a inaugurat astăzi la Suceava cel de-al șaselea magazin deschis de către companie anul acesta și cel de-al 20-lea din cadrul rețelei dezvoltate în România. Real Suceava a presupus o investiție de 22 de milioane de euro și se întinde pe o suprafață totală de 14.500 mp, din care suprafața utilă de vânzare este de 7.500 de mp.  Real- Hypermarket aduce la Suceava o ofertă de peste 40.000 de produse, dintre care mai mult de 80% provin de la furnizori locali, regionali sau naționali. Potrivit reprezentanșilor companiei, fluidizarea traficului este asigurată de 46 de case de marcat, dintre care 42 în linie, care beneficiază de 4 expres. Galeria comercială adiacenta magazinului din Suceava se întinde pe o suprafața de peste 6.000 de mp și va găzdui 20 de spații comerciale printre care menționăm: JYSK, Tehnomarket, Takko Fashion, Farmaplanet, Mondex, Secuiana, Germanos.

Divizia Real – Hypermarket face parte din Metro Group, unul dintre cei mai mari retaileri la nivel mondial, prezent în 32 de țări, unde deține peste 2.200 de magazine, în care lucrează în jur de 290.000 de angajați. În Germania, compania Real– SB Warenhaus GmbH deține peste 350 de hipermarketuri, unde aproape un milion de germani își fac cumpărăturile zilnice.

Real a intrat pe piața internațională în 1997, odată cu deschiderea primelor magazine din Polonia. Astăzi compania are peste 80 de magazine în Polonia, Turcia, Rusia și România. În anul 2007, Real – Hypermarket Romania a înregistrat o cifră de vânzări de 367 de milioane de euro, de aproape 5 ori mai mare decât în 2006, pe fondul extinderii rețelei. Real Hypermarket a investit aproximativ 425 de milioane de euro, în 2 ani și 9 luni, pentru deschiderea a 20 de magazine în România.
 


Intră acum și în grupul de