Schiori accidentați, recuperați de pe pârtii de către jandarmii montani și salvamontiști


Intră acum și în grupul de

Sosirea turiștilor în Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Cârlibaba, Vatra Moldoviței, Broșteni și Gura Humorului, au dus la intensificarea acțiunilor posturilor de jandarmi montani în aceste localități, pe traseele turistice și în zonele unde este posibil să se producă evenimente, fiind pregătite să intervină în situații de urgență, dar și în cazul constatării unor abateri de la normele legale.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IJJ Suceava, căpitan Bogdan Cornaci, aproximativ 40 de jandarmi montani acționează zilnic pentru menținerea unui climat de liniște, prevenirea și combaterea infracțiunilor, îndrumarea și informarea turiștilor aflați pe traseele montane, precum și salvarea și evacuarea persoanelor aflate în dificultate.
„Jandarmii din cadrul Postului Montan Vatra Dornei au intervenit, împreună cu lucrătorii Serviciului Salvamont, pentru salvarea și acordarea primului  ajutor  persoanelor care au suferit accidentări pe pârtia de schi Parc, în zilele de 26 decembrie -3 cazuri și 28 decembrie -3 cazuri. Persoanele au fost transportate la baza pârtiei, de unde au fost preluate de echipaje ale Ambulanței Vatra Dornei” , precizează căpitanul Cornaci.

Acesta mai menționează că în ultima zi de Crăciun, 27 decembrie, în jurul orelor 12.00, un echipaj de jandarmerie montană, care executa serviciul de patrulare pe traseul Rarău-Izvorul Alb, au observat un autoturism marca Matiz care, din cauza carosabilului acoperit cu zăpadă a derapat, intrând într-un șanț. Jandarmii au intervenit pentru scoaterea persoanei din autovehicul, constatând că aceasta nu a suferit leziuni și pentru repunerea autovehiculului pe carosabil, oferind totodată îndrumare pentru ajungerea în siguranță în municipiul Câmpulung Moldovenesc.
 


Intră acum și în grupul de