O locuință a Primăriei Suceava situată în Ițcani a luat foc de la un scurtcircuit


Intră acum și în grupul de

O casă aflată în patrimoniul Primăriei municipiului Suceava și atribuită ca locuință socială, a luat foc duminică, după-amiază. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” Suceava, incendiul a fost anunțat la ora 16:14, spre casa aparținând municipalității sucevene, aflată pe str. Grigore Alex. Ghica, cartierul sucevean Ițcani și atribuită cu chirie Florentinei N. Pornind două autospeciale ale Detașamentului de Pompieri Suceava și un modul SMURD
Ajunși la fața locului pentru a localiza și stinge incendiul, pompierii au constatat că ardea mobilierul și textile din interiorul dormitorului, existând pericolul de propagare la întreaga locuință și o casă învecinată.

Pompierii au întins imediat furtunele, incendiul fiind lichidat la ora 18.00.
În foc a ars mobilierul din dormitor și materiale textile, degradându-se pereții casei de locuit și planșeul. În primă fază pagubele au fost estimate la 2.000 lei, nefiind înregistrate victime omenești.

În urma cercetărilor a reieșit că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit provocat de un conductor electric defect.
Pompierii au salvat casa de locuit și o gospodărie învecinată, în valoare de cca. 300.000 lei.


Intră acum și în grupul de