Primăria Suceava finalizează procedurile pentru proiectul cu finanțare europeană de modernizare a transportului local. A fost stabilit constructorul platformei pentru divizia electrică a TPL și se vor stabili 52 de stații pentru autobuzele electrice


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă că se fac ultimii pași pentru finalizarea documentației și a acțiunilor pe care municipalitatea suceveană trebuia să le facă în vederea accesării proiectului cu finanțare europeană de modernizare a transportului public local.

Lungu a spus că a fost desemnat câștigătorul pentru proiectarea și construcția platformei betonate unde va fi amplasată divizia electrică a TPL Suceava, acesta fiind o asociere condusă de Florconstruct Suceava, la licitație fiind cinci competitori.

El a arătat că prețul cu care se va realiza investiția este de 2,1 milioane de lei, reprezentând 79,5 la sută din suma estimată.

Primarul a menționat că vineri se vor aproba, în ședință extraordinară a CL Suceava, cele 52 de stații pentru autobuzele electrice, potrivit procedurii.

„Ne propunem ca până la sfârșitul lunii noiembrie să depunem acest proiect mare, cel mai important proiect”, a spus Lungu.

Primarul a explicat că proiectul prevede, pe lângă achiziția a 40 de autobuze electrice  și alte aspecte între care amenajarea bazei pentru transport electric, de stații sau sistem electronic de bilete.(T.B.)


Intră acum și în grupul de